FANDOM


Vineri 13
Lyoko108.jpg
Titlul în franceză Vendredi 13
Titlul în engleză Friday the 13th
Numărul episodului 108
Sezonul 5 (Evoluţie)
Numărul din sezon 13
Data difuzării 23 martie 2013
Tipul episodului Atacul lui XANA
Călătorie cu Skidul
Lista episoadelor
precedent
Haos în Kadic
următor
Intruziunea

Vineri 13 este episodul 13 al sezonului 5 (Evoluţie) şi episodul 108 al serialului Code Lyoko. A avut premieră pe 23 martie 2013 în Franţa.

Rezumat detaliat Edit

Atenţie: urmează detalii despre naraţiune şi/sau deznodământ.

În Kadic, Odd este cu telefonul său mobil, marchează numerele pentru o loterie şi pentru a câştiga 76 de milioane de euro, crede că fiindcă este vineri 13 va avea noroc, până ia o potcoavă. La sfârşit, Odd spune tuturor că a câştigat şi se emoţionează foarte mult, începe să o caute pe Samantha.

Mai târziu, Jeremie, Ulrich şi Aelita văd într-un calculator că mai multe persoane au câştigat, fapt care nu poate să fie posibil, trebuie să fie o eroare; şi atunci văd că XANA a lansat un atac.

Samantha pleacă, Odd încearcă să-i dea ştirea, dar ea nu reuşeşte să-l asculte, iese din Kadic şi Jim îl opreşte pe Odd crezând că vrea să se ducă acasă când el este intern, îl ordonă să reintre, Odd o priveşte pe Sam şi îi observă o floare cu o inimă în cămaşa ei.

În fabrică, Jeremie confirmă atacul şi îi virtualizează pe Ulrich şi Aelita în Cartagina, Yumi şi William ajung şi se virtualizează şi ei. William începe să-l întrebe pe Ulrich şi pe Yumi ceea ce ar face cu milioanele de euro din banul oferit în loteria.

Doi pisici de mare apar şi îi urmăresc. Ulrich şi William luptă împotriva pisicilor de mare şi Yumi şi Aelita urmează spre turn. Le distrug pe pisicile de mare, în timp ce Aelita şi Yumi intră în turnul activat în acelaşi timp şi Yumi dezactivează turnul.

Loteria a fost anulată şi tot redevine la normal, nimeni va primi banul. Odată în fabrică, îi repudiază pe Ulrich şi William pentru că au avut o atitudine infantilă şi egoistă.

Odd ajunge la laborator trist, îl spun că loteria a fost anulată. Odd ceruse un milion de trandafiri pentru Samantha, toţi încep să sporovăiască spunând bancuri şi că Odd va termina să plătească trandafirii în 200 de ani, până să Holo-mapul se activează. XANA i-a amăgit, a profitat ocazia pentru a pune un virus în Skidul.

Acum trebuie să revină pentru a salva Skidul fiindcă fără el nu vor putea să meargă la Cortex, dar numai poate să fie virtualizat Odd. Îl spun că se vor anula cererea trandafirilor şi Jeremie îl virtualizează. Odată că ajunge platforma, Jeremie îl spune că se trebuie să plaseze în locul conducătorului, Odd se văita spunând că doar a pilotat Skidul două ori şi de mult timp, aşijderea se pune în centru şi se transferă.

Înăuntru observă că nava este într-un stat rău, Jeremie îl ordonă să iasă fiindcă dinspre acolo se propagă virusul, Odd îl face cu dificultate. Yumi iese să evite cererea florilor. Jeremie detectează că virusul a dăunat sistemul imunitar al Skidului, şi deja nu este protejat în Marea digitală şi dacă cade, acesta şi Odd se vor dezintegra, în cazul lui Odd, pentru mereu.

Aelita ordonă pe Odd să menţină altitudinea şi să activeze pilotul automatic. Odd îl face şi rămâne liniştit în timp ce se ocupă cu sistemul de protecţie. Yumi încearcă să-i spună domnului să nu mai descarce trandafirii din camion pentru că nu pot să le plătească, dar acesta o ignoră, termină şi pleacă. Aelita şi Jeremie nu reuşesc să găsească nimic, decid să o contacteze pe Laura, Ulrich şi William o caută.

Odată în laborator, Laura spune că trebuie să dezactiveze firewall-ul de intrare, să reconfigureze sistemul de detecţie de instrucţii şi să redirecţioneze tot, îi spune lui Odd nişte acţiuni pentru a rezolva problema. Odd îl face, dar pilotul automatic începe să rateze, Jeremie încearcă să-l materializeze dar nu şi poate, şi Odd activează propulsoarele. Jeremie vrea să o virtualizeze pe Laura într-unul dintre NavSkidurile ca să facă reparaţia protecţiei Skidului; în pofida opoziţiei Aelitei, îi ordonă pe Ulrich şi William să o ducă la sala scanerelor, deja nu au o altă opţiune.

Laura este dusă la sala scanerelor, înainte de a intra, propulsoarele încep să rateze, Aelita îl spune că vineri 13 este doar o superstiţie şi că trebuie să creadă pe sine, îl ordonă să expulzeze NavSkidurile. Odd îl face, apoi marchează nişte coduri care Aelita îi spune, si funcţionează tot. Aelita îl opreşte pe Jeremie cu virtualizarea Laurei.

Odd a reuşit, virus a fost desfăcut. Odd întoarce la laborator. Jeremie spune că trebuie să verifice sistemele Skidului şi să găsească forma pentru a evita surprize neplăcute, dar Laura a plecat; supărată pentru că nu a fost virtualizată, îl priveşte pe Jeremie şi pleacă. În Kadic, Odd este aşezat într-o bancă, Samantha ajunge şi îl spune că florii sunt geniale, îl sărută în obraz şi pleacă. La sfârşit, toţi propun să economisească şi să-l ajute să plătească trandafirii între toţi.

Galerie Edit

Succesiune de episoade Edit

Episodul precedent Episodul actual Episodul următor
107: Haos în Kadic 108: Vineri 13 109: Intruziunea

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki