FANDOM


Intruziunea
Lyoko109.jpg
Titlul în franceză Intrusion
Titlul în engleză Intrusion
Numărul episodului 109
Sezonul 5 (Evoluţie)
Numărul din sezon 14
Data difuzării 30 martie 2013
Tipul episodului Călătorie cu Skidul
Lista episoadelor
precedent
Vineri 13
următor
Necodaţii

Intruziunea este episodul 14 al sezonului 5 (Evoluţie) şi episodul 109 al serialului Code Lyoko. A avut premieră pe 30 martie 2013 în Franţa.

Rezumat detaliat Edit

Atenţie: urmează detalii despre naraţiune şi/sau deznodământ.

În Kadic, Jeremie şi Aelita investighează despre Tyron, dar nu şi găsesc date după 25 iunie 2003, este ca şi cum a dispărut, crez să fie ziua în care a discutat cu Franz Hopper şi spun că trebuie să găsească supercomputerul său dacă vor să-l distrugă, decid să odihnească această noapte şi care vor face o călătorie la Cortex ziua următoare.

A doua zi, Yumi şi o prietenă repartizează bilete elevilor locale, amândouă se văita un pic spunând că Ulrich nu le ajută când el promisese să o ajute pe Yumi.

În curte, Jeremie vorbeşte despre planul misiunii, Yumi şi William ajung şi el spune că ea a obţinut un 18 cu eseul, Odd se surprinde pentru că credea că în clasele franţuzeşti notele niciodată puteau să depăşească 11 şi începe să citească redacţia în pofida negaţiilor lui Yumi, l-a descris pe cineva ca un imatur şi încăpăţânat. Jeremie îi întrerupe şi toţi se dirijează la fabrică.

Când merg prin sistemul de canalizare, Ulrich vorbeşte cu Yumi şi discută cu ea ştiind că băiatul eseului este el, decide să nu meargă la laborator şi decide să se separe de Yumi pentru un timp şi că mereu a fost foarte onest cu ea. Yumi ajunge la laborator singură şi cei patru se virtualizează în Cartagina şi iau Skidul.

Jeremie încearcă să-l sune pe Ulrich, dar acesta ignoră apelul telefonic. În timp ce merg prin Marea digitală, Yumi este ceva preocupată şi vinovată, pentru că se simte rău. Ajung la Cortex, şi când coboară din Skid, Odd îi spune lui Yumi că trebuie să-şi rezolve supărarea cu Ulrich. Intră în nucleul Cortexului şi ajung la interfaţă. Aelita bagă cardul fals şi Yumi, Odd şi William luptă cu Ninjele.

În timpul luptei, Yumi pierde puncte într-o distracţie gândindu-se la Ulrich, Odd îl înfrânge pe un Ninja, Yumi îl cere pe Jeremie să o devirtualizeze, dar când el se neagă, lasă să fie devirtualizată de un Ninja, după aceea se dirijează la Kadic. William şi Odd îi înfrâng pe ceilalţi patru Ninje, fapt care îi pare bizar lui Jeremie pentru că erau foarte puternici.

Jeremie reuşeşte informaţia pe care o căuta şi Războinicii pe Lyoko ies, dar când au ieşit din interfaţa Cortexului, apare un alt Ninja şi îi urmează fără să ştie mulţumită ceva care a activat în corpul său, îl urmează pe Megapodul alergând cu o specie de super-sprint.

Pentru un moment, acest Ninja pierde ceea ce activase, Jeremie detectează un semnal straniu, ceilalţi dirijează Megapodul până unde este acest Ninja, dar acesta se ascunde exact la timp. Yumi ajunge la camera lui Ulrich, încearcă să-l convingă să-şi deschidă uşa, dar fiindcă nu o deschide se retrage înainte de a-şi da seama se că Ulrich şi-a deschis uşa.

Când, revin să urce se spre Skidul, se vede că Ninja s-a strecurat în navă. Jeremie începe să încerce să reuşească un cod pentru a descoperi situarea lui Tyron. Ulrich o găseşte pe Yumi în parc şi discută cu ea pentru că l-i descris negativ, Yumi îl reaminteşte că nu a ajutat-o cu repartizarea biletelor şi că niciodată a fost cu ea când ea a avut nevoie de el.

Ulrich înţelege, se scuză simţindu-se vinovat, în plus admite că nu vrea să o piardă şi că este persoana care mai îi importă, Yumi spune totuna, el promite să se străduiască pentru a fi responsabil cu ea. Skidul ajunge unde se păstrează şi Jeremie îi transferă. Ninja apare şi îi devirtualizează pe Aelita şi Odd, Jeremie descoperă că i-au amăgit, de aceea Ninjele au fost cu uşurinţă învinşi în Cortex. Jeremie îl sună pe Ulrich.

Ninja coboară prin ascensorul Cartaginei şi William încearcă să-l împiedice să meargă la nucleul de pe Lyoko şi să obţină informaţie, dar este devirtualizat chiar când ajunge Ulrich. Atunci Ulrich îşi foloseşte triplarea şi îl înfrânge pe Ninja. După o şuetă în laborator, se vede că lucrul care a adus Ninja a fost inserat într-un colţ din Lyoko înainte de a fi devirtualizat. Aşa termină episodul, lăsând intrigă…

Galerie Edit

Succesiune de episoade Edit

Episodul precedent Episodul actual Episodul următor
108: Vineri 13 109: Intruziunea 110: Necodaţii

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki