Code Lyoko Wiki
Register
Advertisement
Hervé

Hervé.

Hervé Pichon este unul dintre cei doi băieţi ai grupului lui Elisabeth (Sissi) Delmas, fiica directorului academiei Kadic. El este al doilea pe comanda grupului, fiindcă uneori este chiar şi şeful în caz de urgenţă când Sissi rezultă incompetentă, şi Hervé este cel mai inteligent al grupului. Este cel mai bun prieten al lui Nicolas Poliakoff, în pofida lipsei lui de inteligenţă. Hervé este îndrăgostit de Sissi, şi de asemenea este în mod constant ridiculizat de rivalul său academic, Jeremie. Hervé este competitiv şi uneori violent, ca urmare, deseori se supară. Hervé are claustrofobie. Faţa lui Hervé este acoperită de boabe, şi adesea elevii se râd cu această problemă. Se sperie foarte uşor.

Hervé îşi petrece cea mai mare parte a timpului său liber încercând să se gândească la forme pentru a-o impresiona pe Sissi, dar în general nu are succes. El este atras un pic de Yumi, care ar putea să fie considerată ca cea mai duşmancă a lui Sissi. Asta se demonstrează în episodul Roboţii, unde ea este capabilă să-l convingă pe Hervé ca să-i ajute pe Războinicii pe Lyoko. Suzanne Hertz pare să se gândească la el ca cel mai bun elev său, împreună cu Jeremie. Şi Hervé pare să aibă cunoştinţă de cuvinte ştiinţifice ca Jeremie.

În episodul Roboţii, a construit un robot colibri pasăre pentru a-i ajuta pe Războinicii pe Lyoko pentru a distruge un robot pe care XANA îl crease. Din nefericire, şi-a pierdut memoria după o întoarcere în trecut. A făcut designul robotului Sissi de fier pentru Concursul Anual de Roboţi, un omagiu lui Sissi. A pierdut concursul pentru că a încălcat regulile când a tăinuit o armă în interiorului robotului.

Hervé nu apare în Code Lyoko Evoluţie.


Personaje din Code Lyoko
Principale: Jeremie BelpoisAelitaYumi IshiyamaOdd Della RobbiaUlrich SternWilliam DunbarLaura GauthierXANAFranz Hopper
Secundare: KiwiSissiAntheaJimJean-Pierre DelmasSuzanne HertzNicolasHervéMillyTamiyaSamHirokiTyronMai multe personaje…
Advertisement